Achiziție de acțiuni: DACHSER preia controlul asupra a două întreprinderi joint ventures din Ungaria

La 20 decembrie 2022, DACHSER a achiziționat restul de 50 la sută din acțiunile deținute de către cele 2 întreprinderi joint ventures din Ungaria - „Liegl & DACHSER Szállítmányozási és Logisztikai Kft.” (transport și depozitare bunuri industriale și produse alimentare) și „Liegl & DACHSER ASL Hungary Kft.” (transport aerian și maritim).

DACHSER preia controlul asupra a două întreprinderi joint ventures din Ungaria
DACHSER preia controlul asupra a două întreprinderi joint ventures din Ungaria

În cursul achiziției, fostul co-proprietar, Engelbert Liegl a predat responsabilitățile de director general regional pentru Europa de Sud-Est (Road Logistics) lui Roman Stoličný. Slovacul în vârstă de 54 de ani a fost anterior responsabil pentru dezvoltarea operațională DACHSER pentru grupul de țări format din Ungaria, Slovacia și România. Engelbert Liegl va continua să contribuie, în calitate de acționar, la dezvoltarea societăților mixte DACHSER Slovacia și DACHSER România.

Fiind un hub de mărfuri central și în creștere dinamică situat în inima Europei, DACHSER Ungaria este acum un pilon al rețelei noastre europene de transport în regim de grupaj

Alexander Tonn, COO Road Logistics

Joint venture-ul Liegl & DACHSER, fondat în 1999, s-a concentrat inițial pe transportul și depozitarea bunurilor de larg consum și a celor industriale. În 2006, a fost adăugată compania maghiară de transport aerian și maritim. Din 2008, Liegl & DACHSER activează și în domeniul logisticii alimentare.

DACHSER Ungaria este acum un pilon al rețelei europene de transport în regim de grupaj

„Engelbert Liegl și echipa sa au dat dovadă de angajament antreprenorial și pasiune pentru logistică și au transformat organizația noastră din Ungaria într-unul dintre liderii pieței locale pentru transportul și depozitarea bunurilor industriale și a produselor alimentare. Mai mult decât atât, există și o conexiune perfectă cu piețele intercontinentale prin locația de pe aeroportul din Budapesta”, a declarat Alexander Tonn, COO Road Logistics la DACHSER. „Fiind un hub de mărfuri central și în creștere dinamică situat în inima Europei, DACHSER Ungaria este acum un pilon al rețelei noastre europene de transport în regim de grupaj.”

DACHSER este activă în Ungaria cu liniile de business European Logistics, Food Logistics și Air & Sea Logistics. Compania are 394 de angajați în șapte locații. În 2021, organizația națională a raportat venituri de aproximativ 120 de milioane de euro.

DACHSER worldwide
Contactați-ne
Contact Madalina Sandu