înapoi

DACHSER sărbătorește 10 ani pe piața din România

DACHSER România și-a început activitatea în anul 2009 cu 22 de angajați (dintre care 16 își dovedesc fidelitatea și în prezent) și o cifră de afaceri de 300.000 EUR.

DACHSER România aniversează 10 ani
DACHSER România aniversează 10 ani

În anul 2009, DACHSER a decis consolidarea reţelei sale europeane, deschizând astfel trei agenţii regionale în România, localizate în Bucureşti, Arad şi Braşov, facilitând în felul acesta accesul clienţilor săi la servicii integrate de transport şi logistică. În 2011, compania inaugurează la Ploieşti, un depozit unic, dedicat mărfurilor periculoase, având un nivel de siguranță peste cerințele momentului respectiv, astfel încât astăzi îndeplinește pe deplin cerințele Directivei Seveso III (Directiva 2012/18/UE).

Mediul economic imprevizibil și presiunea concurenței au unit echipa și au potențat încrederea dintre oameni.

Succesul nostru se bazeză pe efortul echipei. Pe viitor, atât  DACHSER în Europa, cât și DACHSER România depun eforturi în dezvoltarea tehnologiilor avansate în predicția traficului și soluții de economisire a resurselor, folosind concepte alternative pentru a menține servicii de înaltă calitate pentru clienții noștri

Traian Dumitrescu, Managing Director, DACHSER România

Cooperarea în cadrul rețelei DACHSER, dintre oamenii cu caractere distincte, care împărtășesc aceeași misiune și aceleași valori, face ca toate provocările să fie rezolvate.

LA MULȚI ANI, DACHSER ROMÂNIA!

În România, an de an DACHSER crește și evoluează, având ca piloni principali de susținere una dintre cele mai puternice rețele de grupaj europene și modelul german de organizare și calitate, la care se adaugă spiritul de familie.

DACHSER worldwide
Contactați-ne
Contact Madalina Sandu