înapoi

Din Germania în Zambia: tinerii conectează lumile

Trash4Cash este numele companiei care procesează resturi menajere, fondată de tineri din Zambia în anul 2019 în colaborare cu DACHSER și asociația de caritate Terre des Hommes. Ideea de afacere, care combină sustenabilitatea și aspectele sociale, s-a născut în timpul unui schimb între tinerii din Zambia și cei din Germania, aflați în training la DACHSER. Cinci ani mai tarziu, grupul din Livingstone din Zambia a vizitat acum Kempten în Allgäu.

Membrii Trash4Cash împreună cu Lara Kühn, ucenic în cadrul departamentului de management al deșeurilor al companiei ZAK, la centrul de reciclare din Sonthofen (a doua din partea stangă)

În timpul unei vizite, cei 11 zambieni și companionii lor, supervizorul proiectului din ONG local Environment Africa și un reprezentant din administrația Livingstone city au fost dornici să-și extindă extindă cunoștințele. Ei au învățat despre tehnologie și mai multe procese pe care le pot implementa în compania lor. Mai mult, atenția a fost îndreptată spre întâlnirea și schimbul de idei cu angajații tineri și cu cei aflați în training la DACHSER și la municipiul de management al deșeurilor din compania ZAK.

“Este minunat să vedem atât de multe persoane care aduc aici deșeuri din propria motivație” spune Namo Chuma, project manager al ONG-ului local Environment Africa și membru Trash4Cash, în timp ce observă ce se întâmplă în centrele de reciclare din Zweckverband für Abfallwirtschaft Kempten (ZAK) în Sonthofen. “Acest lucru nu este aplicabil și în Livingstone. Mulți oameni din Zambia nu se gândesc la depozitarea deșeurilor. Din acest motiv mergem în școlile din țara noastră natală ca și ambasadori și educatiori pentru copii pentru a-i învăța mai multe despre metodele de depozitare, separate și importanța acestui efort.”

Echipa Trash4Cash a petrecut trei zile lucrând la centrul de reciclare ZAK și au folosit bunuri locale, obținând informații valoroase despre practica de procesare a deșeurilor în Germania. De exemplu, participanții proiectului au primit și au sortat deșeuri, precum electronice demontate, au separat părți individuale și au atașat etichete de preț pe diverse bunuri, precum bijuterii, pentru vânzare în departamentul second-hand.

Promovând Trash4Cash mai departe

“Sunt mândru că putem repeta experianța acestui schimb și că toți membrii proiectului din Zambia au putut să vină în Kempten de această dată. Toți aveți șansa și oportunitatea de a aduce împreună perspectivele ambelor țări, mediile de viață și totodată puteți să împărtășiți provocările și perspectivele între voi”. Spune Bernhard Simon, Chairman la DACHSER Board of Directors, adresându-se tinerilor din Zambia și Germania la deschidere evenimentului în luna mai. “Ultimul nostru schimb de experiențe s-a terminat cu ceva foarte special, compania Trash4Cash, a creat un lanț local pentru deșeuri reciclabile în Livingstone. De la un proiect social, ați reușit să ajungeți antreprenori de succes și să creați un venit pentru voi și rețeaua voastră de reciclatori. Suntem foarte mândri de acest lucru și vrem să continuăm să susținem dezvoltarea Trash4Cash.”

Cu Trash4Cash tinerii din Zambia au creat propriul lanț de valorificare a deșeurilor reciclabile, care oferă o valoare adaugată enormă în doar câteva zile. Ei au creat locuri de muncă pentru ei și o sursă adițională de venit pentru unii oameni din district, care primesc bani pentru deșeurile pre-sortate sau aduse la sediu. Ei păstrează totodată și curățenia mediului înconjurător din țara natală, care se bucură de creșerea turismului, precum și de o îmbunătățire a igienei și sănătății locuitorilor din Livingstone.

Învățând unii de la alții

Pe lângă impresiile practice de la ZAK, alte companii care procesează deșeuri și un workshop despre utilizarea canalelor social media pentru companii la un ziar local, atenția a fost îndreptată spre schimbul de experiențe între studenți și angajați tineri DACHSER și ZAK. În timp ce zambienii au obținut experiență în Germania legată de managementul deșeurilor, tinerii de la DACHSER au făcut un progres similar în proiectul lor. Ei au lucrat la îmbunătățirea sistemului de separare a deșeurilor pentru Kempten. Până în acest punct, ei au organizat workshopuri cu vizitatori zambieni.

“Noi am format trei stații și lucrat cu membrii T4C pentru a dezvolta materialul de prezentare pentru pinboards, pe lângă alte lucruri, pe care îl putem folosi pentru a prezenta proiectul nostru de management al deșeurilor către angajații din sediul central DACHSER din Kempten” explică Marius Holweger, Training & Consulting Systems Operations la DACHSER. “Noi putem să beneficiem din experiența, know-how-ul și ideile fiecăruia”.

DACHSER worldwide
Contactați-ne
Contact Stefan Koleno PR & Communication • Communications & Marketing