Focus pe dezvoltare

Claudiu Petcu a acceptat provocarea de a coordona Departamentul Sales al DACHSER România în urmă cu trei ani pentru că l-a atras planul ambițios de dezvoltare a operațiunilor de pe piața locală. Are o echipă de 11 oameni pe care o ține “în priză“ cu proiecte complexe și este preocupat de evoluția profesională personală și a echipei, așa că sunt conectați la resursele nelimitate de învățare ale Academiei DACHSER. Rolul acesteia este de a dezvolta și îmbunătăți competențele angajaților pentru a stimula dezvoltarea punctelor forte, a creativității, a spiritului inovator. În Academia DACHSER studiază anual peste 4000 de angajați, inclusiv din România, pentru că procesul de învățare continuă este esențial într-un domeniu intens competitiv precum logistica, aflat în continuă schimbare. Am discutat cu Claudiu și despre cum sunt abordați clienții, despre munca intensă pentru conturarea unui contract nou, despre cum se transformă compania, despre lucrul în echipă și aspirațiile sale viitoare.
Povestește-ne cum te-ai angajat la Dachser si ce roluri ai avut in acesti ani
M-am alăturat echipei DACHSER România în 2022, ocupând de la început rolul de Sales Manager. Având la momentul respectiv o experiență de mai bine de 17 ani în domeniul logisticii, povestea DACHSER România m-a cucerit și în egală măsură m-a atras posibilitatea de a participa la planul de dezvoltare la nivel local.
DACHSER România SRL este parte a grupului german DACHSER SEE, o companie cu o istorie impresionantă, fondată în anul 1930 la Kempten, regiunea Bavaria. Cu o experiență de peste 90 de ani în domeniul logisticii, DACHSER a evoluat pentru a deveni un jucător de top pe piața globală a serviciilor de transport și logistică.
În ce constă jobul tău și care sunt problemele cu care te confrunți zilnic?
Jobul este împărțit între reprezentarea companiei în relația cu partenerii noștri în vederea consolidării și dezvoltării proiectelor la nivel local și managementul echipei de vânzări din punct de vedere al strategiei, organizării, indicatorilor etc. Această poziție este atât provocatoare, cât și satisfăcătoare, deoarece se concentrează pe conectivitate și îmi oferă oportunitatea de a interacționa zilnic cu oameni și provocări diverse.
Obiectivul nostru este de a extinde operațiunile pe piața locală, mizând pe potențialul remarcabil al României în diferite domenii conectate de serviciile de logistică. La sfârșitul anului trecut, conform planului de dezvoltare, branch-ul din București a fost mutat într-o nouă locație ce permite optimizarea proceselor de livrare și creșterea capacității de depozitare, păstrând în același timp calitatea serviciilor la cel mai înalt nivel.
DACHSER s-a specializat în transportul în sistem de grupaj. Care sunt avantajele față de sistemul clasic și cât de apreciat este de clienții din România?
Într-adevăr transportul în regim de grupaj este unul dintre serviciile în care DACHSER a investit continuu ajungând să dețină una dintre cele mai mari rețele de hub-uri proprii la nivel european - peste 400 de locații în 37 de țări. Printre avantajele oferite de serviciul nostru de grupaj putem enumera: timp de tranzit predictibil, optimizarea costurilor de livrare precum și reducerea emisiilor de carbon.
Luând în considerare situația economică și fluctuațiile volumelor din diferite industrii, transportul în regim de grupaj va rămâne o alternativă pe termen lung, mai ales după intrarea în vigoare, din iulie 2026, a noilor reglementări privind obligativitatea utilizării tahografului și a necesității de a respecta limitele de conducere și odihnă impuse vehiculelor cu o sarcină mai mare de 3.5 to MTMA.
Fiind unul dintre pionerii serviciului de grupaj, acordăm atenție proceselor de optimizare, menținând calitatea la cel mai înalt nivel. Transportul în regim de grupaj contribuie la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră datorită ratei ridicate de utilizare a capacității camioanelor ce conectează platformele DACHSER și reducerea, astfel, a numărului de vehicule utilizate în operațiunile de transport

Obiectivul nostru este de a extinde operațiunile pe piața locală, mizând pe potențialul remarcabil al României.
Logistica este un domeniu supus continuu schimbării? Cum faci să rămâi conectat la tot ce e nou în domeniu?
Logistica este, într-adevăr, un domeniu în continuă evoluție, cu schimbări rapide determinate de inovațiile tehnologice, modificările pieței și nevoile clienților. Pentru a rămâne conectat la noutățile din acest sector consider că este esențial să investim în dezvoltarea profesională prin cursuri, prin participarea la conferințe și evenimente conexe precum și conectarea cu alți profesioniști din industrie, de unde putem afla noi practici și soluții.
Prin aceste metode, mă asigur că rămân bine informat și pregătit să adaptez strategiile noastre în funcție de schimbările din domeniu.
DACHSER este o companie care pune accent pe dezvoltare personală motiv pentru care avem unul dintre cele mai eficient sistem de training pentru colegii nostri. Academia DACHSER oferă nenumărate soluții de învățare – cursuri, traininguri, sesiuni de brainstorming între echipe din mai multe țări – la care are acces orice angajat.
Ce îți place cel mai mult la job-ul tău? (Ce anume din rutina ta zilnică îți place cel mai mult? Dar cel mai puțin?)
Este un job dinamic, interactiv, cu proiecte noi la tot pasul. Proiectele potențialilor clienți pot deveni proiectele tale și acest lucru mi se pare foarte motivant. Tot procesul de pregătire a ofertei pentru un client nou este provocator și îmi place să pregătesc cu atenție fiecare etapă, de la preluarea informațiilor de la client, analiza internă, urmată de ofertare și până la negociere și implementare. Sunt procese complexe care pot dura de la cateva zile, o lună sau un an însă în mod evident interesul ambelor părți este atingerea unui acord într-un timp cât mai scurt.
Cum îți dorești să evoluezi profesional? Ce obiective ți-ai setat?
Obiectivul meu major coincide cu cel al DACHSER România, acela de a duce compania la nivelul următor. Lucrăm intens la acest proiect, atât eu cât și echipa mea. Odată atinsă această bornă va apărea, cu siguranță, o nouă provocare.
În cadrul seriei "Oamenii DACHSER", luna viitoare vom continua să discutăm cu unul dintre colegii noștri. Vom discuta despre muncă, familie, experiențe, experiențe de neuitat și momentele lor cheie.